Mariuca Nastasiu

tipa cu pantofii galbeni

tic tac, taci!

Posted by on Aug 12, 2009

i`m back. back home and back in “business”. a trecut cam mult timp de cand nu am mai scris ceva pe blog. pentru asta gasesc vinovat bucurestiul. indispozitia despre care vorbeam in post-ul precedent nu a disparut, decat atunci cand m-am vazut coborata din tren, in sfarsit acasa dupa aproape o luna de fiert in suc propriu in caldura toropitoare a capitalei. si motivul nu au fost florile si imbratisarile de pe peronul garii, ci simplul fapt ca simteam iar parfumul tare al oraselului meu de munte. pentru cateva zile, puteai spune ca nu am toate tiglele pe casa :)) mergeam pe strada zambind larg, nu mai simteam ca imi lipseste ceva. nu imi mai doream nimic. mi-am revazut prietenii carora le-am dus dorul si pentru care m-am rugat, poate mai mult decat m-am rugat pentru mine si mi-am dorit din toata inima ca zilele sa fie mai lungi, sa putem petrece tot timpul ramas liber, impreuna. dar fericirea mea nu a durat. ceva m-a facut sa ma intorc la starea de apatie ce m-a stapanit si mai devreme.
uitasem ca soarele a inceput sa se “intoarca” si ca timpul tace si trece. uneori te mai trezesti ca iti urla “ce faci?! stai?! o viata ai si tu o dormi?”. ar fi mai bine sa taca mereu. sa nu mai auzim nici ticaitul ceasului rotund de pe perete, nici zgomotul facut de nisipul din clepsidra si nici vajaitul vantului. dar tot ce ne inconjoara ne aminteste ca timpul nu sta in loc niciodata, pentru nimeni si nimic. parca ieri eram fetita de 4 ani, blonda, tunsa baieteste care le inveselea zilele de vara bunicilor, fugind de la unul la altul pe ogor si zicandu-le “norocul cel bun, tataie!” si “bun noroc, mamaie!”. dar bucuria era si mai mare cand ne adunam toti nepotii. si azi? azi fiecare munceste de zor la propria autostrada: unul se casatoreste, altul se angajeaza, altul nu e hotarat daca sa termine scoala sau sa lucreze, dar ce fericit ar fi sa le impace pe amandoua…si eu…ascult timpul. dar ma bruiaza vocile celor care imi spun “stai sa vezi ca tu abia acum incepi sa traiesti”. dar ce-am facut pana acum? n-am trait? eram moarta si nu mi-am dat seama? /:) plec de acasa. si nu-mi pare rau, deoarece stiu ca totul e pentru binele meu, e pentru MINE. in sfarsit fac si eu ceva pentru mine.
poate pana acum nu mi-am respectat toate promisiunile, nu mi-am dus toate planurile la bun sfarsit, dar cine ma cunoaste, m-a iubit si m-a respectat si inca o face, indiferent de reusite sau de esecuri. iar daca un lucru nu mi-a iesit, nu inseamna ca nu am facut tot ce mi-a stat in putinta pentru a-l realiza. si suntem oameni. la un moment dat obosim, cedam…dar nu renuntam niciodata sa luptam. nu-mi mai fac planuri. nu am nevoie de ele. totul va veni de la sine ;)
eu chiar am obosit…iau o pauza.

Read More