Mariuca Nastasiu

tipa cu pantofii galbeni

final…

Posted by on Jun 11, 2009

“liceu, – cimitir/al tineretii mele –“

asa incepe una din poeziile lui George Bacovia, poetul care mi-a dat batai de cap in incercarea mea de a-l intelege. pentru mine, liceul nu a fost un cimitir in sensul macabru, ci in sensul pur, al locului de veci, linistit, pustiu dar mereu verde, locul in care poti reveni pentru a regasi momentele de rascruce, momentele de fericire dar si de tristete.

aici mi-am ingropat eu copilaria. am batut la usa lui nenea Hogas pe la varsta de 11 ani, cand nu eram eu prea lamurita in legatura cu ceea ce inseamna “liceu”. eram o fetita blonda, fara codite, fara fundite – deja trecusem la o etapa mult superioara altora de seama mea, eram intr-o institutie care, dupa parerea mea, impunea o oarecare seriozitate si decenta. trecerea brusca de la scoala primara la liceu m-a determinat sa ma dezvolt nu doar spiritual, ci si fizic, mult mai devreme decat era programat.

a urmat apoi adevarata viata de liceu, clasele 9-12. fetita blonda, fara codite, mica si firava, sensibila si aparent naiva, si-a pierdut o parte din calitatile de alta data: a devenit, treptat, satena, roscata si in final bruneta si si-a impletit codite, probabil in cautarea copilariei, a ramas mica si firava, sensibila si aparent naiva, dar in interior incredibil de meticuloasa, genul de persoana care patrunde in esenta lucrurilor, cand ceva scartaie. calma in general si agitata in pragul unei testari, zapacita in cercul de prieteni dar serioasa in prezenta adultilor, mi-am asumat intotdeauna lucrurile spuse sau facute si am incercat sa creez un echilibru in viata.

am incercat sa evit conflictele, desi de multe ori am fost captata in mijlocul lor in mod involuntar, mi-am dozat cunostintele si am reusit sa revin cu picioarele pe pamant si sa fiu constienta de tot ce se intampla, chiar daca unele lucruri imi sunt inca inexplicabile. am invatat ca indiferent de capacitatile intelectuale ale persoanelor pe care le intalnesti, de la fiecare poti invata cate ceva, dar si ele la randul lor, pot invata ceva de la tine.

aici mi-am facut prieteni, insa nu doar in randul elevilor. mi-am respectat profesorii desi in mare parte nu am fost de acord cu sistemul fiecaruia de predare/testare. sunt, in final, constienta, ca toti: colegi, parinti, profesori, prieteni, au contribuit cate putin la dezvoltarea mea, la croirea unui inceput de drum, pe care de acum va trebui sa il urmez singura.

in acest cimitir in care am cautat coltul potrivit pentru a-mi lasa copilaria, nu am fost singura. mi-am gasit un prieten de nadejde caruia i-am suportat ifosele, i-am oferit un umar pe care sa planga, pe care mi-am descarcat fara sa vreau nervii, caruia m-am straduit sa ii fiu aproape cat am putut de mult. iar el, la randul lui, a facut pentru mine aceleasi lucruri si m-a certat sau m-a sfatuit cand a fost cazul. cu totii il cunoasteti, asa ca nu ii voi spune numele. el stie toate acestea si sper sa fim si mai departe la fel.

va doresc o viata insorita, iar voua, colegilor, sa fiti fericiti si multumiti de calea aleasa.

si lacrimi.

mutza

beibi

colegi

12f

banchet

Read More

ca altadata…

Posted by on Jun 1, 2009

mi-am petrecut weekendul la bunici, dupa o lunga perioada de timp. vremea a fost foarte neprietenoasa, asa ca am fost nevoita sa ma instalez in varful patului, “dupa soba”, si sa ma las cuprinsa in mrejele somnului. nu stiu cat am dormit, nu stiu ce am visat, dar stiu cine m-a trezit. sau mai bine spus, CE m-a trezit: parfumul copilariei, cel pe care l-am adorat si l-am cautat in toate esentele cunoscute si necunoscute. e o combinatie intre zambete, lacrimi, frunze de nuc, vara, soare, zapada, jocurile coplariei…si ploile din vremurile nu demult apuse. furtuna de afara a reusit sa ma sperie la fel ca atunci, cand simteam fiecare strop de apa lovindu-se de acoperis, lunecand usor spre streasina casei, apoi aruncandu-se in “valtoarea” unui parauas format ad-hoc la temelie, grabindu-se sa ajunga Dumnezeu stie unde. noapte. tunete. fulgere. ploaie torentiala. frica? deloc. ba chiar zambet, desi ascunsa bine sub plapuma, la sanul protector al mamei. am retrait un episod de cand eram “kinder”. ei, nu ca acum as fi mai maricica :D la urma urmei, n-am decat 19 anisori fara 12 zilisoare :))
vorbeam mai sus de parfumul nucului…da…locul preferat al lui dutzi cand se supara ca era certat, sau cand punea la cale vreun plan “diabolic”. si eu, la poale, de mana cu mamaitza, strigand disperate “mai baieti, mai! vin` la fata, mai!”, iar el pace…si mai era si-un par, in mijlocul gradinii, tot locul ales de dutzi pentru a se catara cand nu voia sub nicio forma sa fie gasit. dar l-au taiat :-(
si verile…cele mai frumoase veri, tot la bunici. cu gasca de verisori, in ordine descrescatoare: Nicoleta, Ioana, Vlad, Diana, Mariuca, Simona si mai tarziu Stefan, Teodor si Robert. cei din urma nu cred ca au prins asa multe jocuri ca noi. ne adunam cel putin 2 saptamani in vacanta mare toti nepotii, de umpleam curtea bunicilor cu zarva, boacane si jocuri mai mult sau mai putin creative. in casa ramanea prapad, in cazul in care era vreo ploaie descrisa mai sus si alt loc de joaca nu aveam. jucam ascunsa. eram de gasit sub pat, pe pat, sub plapuma, in lada recamierului (acolo unde se tine de obicei lenjeria de pat), in dulap, dupa usa, dupa oglinda, dupa cuier, pe soba, dupa soba, in pod, in camara, ce mai…unde vedeam cu ochii :)) sunt foarte multe jocuri dar singurul care mi-a ramas in minte si pe care il pot descrie in detaliu e doar acesta. pe afara cred ca nici nu mai are rost sa mai insir cate locuri de ascuns aveam…
mai erau “excursiile cu caruta”! daaa! ce frumooos! :)) cand ne urcam claie peste gramada: catel, purcel, oaie si miel si il chinuiam pe bietul Gigel (ce versuri fac fara sa vreau :D ) care era nevoit sa ne si suporte cantecele pe langa faptul ca ne cara cateva zeci de kilometri…dragii mei verisori, nu stiu cat de des va amintiti voi macar secvente din momentele mai sus mentionate, dar sunt sigura ca exista pe undeva printr-un coltisor al sufletului vostru ;)
si pentru ca azi e ziua lui Dutzica al meu ;;) profit de acest post si…nu, nu am sa ii urez la multi ani si toate alea care vin pe langa, pentru ca e prea banal. ci am sa ii aduc acum un zambet laaarg si un “nuuu pot sa cred ca ai facut asta!!! daca stiam, nu rezolvam problema upload-ului”, prin cateva poze ;;)

happy familydutzicamoshu`seriosu`

nu-i asa ca am cel mai dulce fratior? :D

Read More