Mariuca Nastasiu

tipa cu pantofii galbeni

fiecare face cat il duce mintea…

Posted by on Mar 20, 2009

tot timpul m-am complacut situatiior penibile. mereu am inchis ochii si-am zis “hai, treaca de la mine”. si, bineinteles, in naivitatea mea crunta, am crezut ca toata lumea e asa. ei pe naiba. daca esti egoist si tii totul pentru tine, nu e bine. daca esti prea bun si imparti cu toata lumea tot ce ai, cedand uneori din portia ta, dar avand grija sa nu il nedreptatesti pe altul, iar nu-i bine. asadar, ca nu-i bine sa fii rau se subintelege, dar nu e bine nici sa fii bun. de ce? pentru ca se interpreteaza total anapoda gestul pe care tocmai l-ai facut…trebuie sa ai tu un scop ascuns pentru care ai procedat asa si nu asa. astepti tu ceva. nu? :-?

hm. eu, una, NU astept nimic. de cand ma stiu imi place sa ofer persoanelor din jurul meu cel mai marunt lucru care le-ar putea aduce o sclipire in ochi sau macar un zambet. asta fara sa astept macar un “multumesc”. cum am scris in mai multe randuri, incerc sa gasesc fericirea in lucrurile marunte pe care unii dintre voi poate nici nu le observati. oricat de grea ar fi o zi, oricat de trista as fi, in orice moment al zilei intalnesc ceva care ma face sa zambesc si poate sa alung macar pentru o secunda problemele: zambetul unui copil intalnit in parc, in drum spre casa, mersul leganat al unui catelus sau un e-mail de la prietenii de peste hotare, care stiu sigur ca nu m-au uitat; si chiar daca sunt la mii de kilometri departare, imi sunt mereu aproape, iar cuvintele si gandurile lor pozitive par sa vina atunci cand am mai mare nevoie de ele. de aceea imi iubesc prietenii. pentru ca ii simt alaturi de mine si cand ne desparte o lume, pentru ca indiferent de vremea de afara, de ora tarzie sau de programul incarcat, nu ezitam sa comunicam.
in zilele noastre, comunicare e totul. si exista mijloace de a comunica, slava Domnului! dar ce te faci cu aia de-s mai incuiati si nu ti-ar zice nici in ruptul capului ce-au pe suflet? eh, ei asteapta sa le citesti gandurile si eventual sa gasesti solutii problemelor lor. dar sigur iti sunt prieteni? mai gandeste-te o data.

dupa umila mea parere, un prieten este acea persoana care alege sa-ti fie alaturi la bine si la rau, din proprie initiativa, care te accepta cu bunele si relele tale, care te intelege atunci cand ai pitici pe creier si iti da una in freza cand faci o tampenie (doar de atentionare). e acel om pe care stii ca poti sa-l trezesti la miezul noptii sa-i zici ca ti s-a spart teava de la calorifer si l-ai ruga sa-ti mai aduca o patura, pentru ca e frig. si nu e instalatorul. e persoana care iti va fi alaturi atat timp cat niciunul dintre voi nu va permite altora sa-si bage codita si nu se va indoi de capacitatile celuilalt.
am multe cunostinte, dar nu multi prieteni, ci putini si extraordinari.
tu ai prieteni?
ce te-ai face fara ei?
ce ai fi fara ei?

de curand, my bff mi-a zis “fii tu fara grija, ca e cineva si pentru tine cu capul pe umeri, nu doar cu el drept.” :)) nimic mai adevarat. e o alta interpretare a ceea ce imi spune mama cand ma incurajeaza “ce e pentru tine, e pus deoparte!”. imbratisarile fratelui meu sau pupicii pe frunte de la tati fac pentru mine mai mult decat cele mai cunoscute brand-uri. f(r)azele care pe tine te fac sa zambesti acum, mie imi insenineaza viata. si sunt doar 4 exemple, 4 parti minuscule din 4 persoane pe care le iubesc numai-eu-stiu-cat-de-mult! ;)

Read More

Love in the Asylum

Posted by on Mar 19, 2009

(Dylan Thomas)

A stranger has come
To share my room in the house not right in the head,
A girl mad as birds

Bolting the night of the door with her arm her plume.
Strait in the mazed bed
She deludes the heaven-proof house with entering clouds

Yet she deludes with walking the nightmarish room,
At large as the dead,
Or rides the imagined oceans of the male wards.

She has come possessed
Who admits the delusive light through the bouncing wall,
Possessed by the skies

She sleeps in the narrow trough yet she walks the dust
Yet raves at her will
On the madhouse boards worn thin by my walking tears.

And taken by light in her arms at long and dear last
I may without fail
Suffer the first vision that set fire to the stars.

Read More

so confused…

Posted by on Mar 9, 2009

sunt zile in care ma simt foarte trista. fara motiv. zile in care nu-mi doresc nimic, nu pot gandi logic, nu ma pot concentra asupra unui singur lucru, nu vreau sa vad pe nimeni. zile in care nu mai gasesc fericirea in fiecare lucru marunt. si caut lamuriri. probabil e ceva in subconstient, care nu ma lasa sa imi gasesc o explicatie a starii mele generale. ar putea fi orice. si am totusi o dorinta. sa fiu tinuta in brate, sa nu simt decat pulsul, parfumul si imbratisarea…

Read More