Mariuca Nastasiu

Tipa cu Pantofii Galbeni

TEDx la Piatra Neamt!

Posted by on May 26, 2014

Am participat la cateva evenimente mari in viata mea pana acum, insa pot sa numar pe degetele de la o mana cele care m-au impresionat si a caror organizare a fost ireprosabila. Desi inca nu a avut loc, cred ca TEDx este unul dintre ele.

10006576_512406955530513_6700184641345532154_n

Am aflat ca se va organiza si la Piatra Neamt, in urma cu vreo luna si la inceput eram in dubii daca sa ma interesez de bilet sau nu. Pe masura ce trecea timpul si aflam tot mai multe informatii despre ceea ce urmeaza, m-am hotarat sa imi rezerv un loc si am avut norocul sa dau peste o postare a cuiva din lista mea de prieteni, postare in care se facea trimitere la un formular de concurs pentru castigarea unei invitatii la TEDx Piatra Neamt.

N-am stat pe ganduri si am completat repede-repejor toate raspunsurile (si intrebarile) si am asteptat cu emotie rezultatele. Completasem formularul cu vreo 2-3 zile inainte de ultima zi a concursului, iar 2 zile dupa aceea expira si oferta care spunea ca “daca achizitionezi un bilet pana pe 16 mai, ai o reducere de 30%”. Si imi facusem calculul: nu castig, aia e – imi cumpar invitatie si tot ajung, dar da, Doamne, sa nu am examen!

Si Doamne-Doamne m-a ascultat. Nu doar ca nu am examen, dar am si castigat invitatia. Cred ca e prima data cand castig si eu ceva. Vorba aia, “sa fie in bafta mea!” :D

Revenind la ideea de inceput: de ce cred ca e unul dintre putinele evenimente organizate ireprosabil? Pentru ca se comunica foarte bine totul si asta e cheia intotdeauna. In detaliile concursului scria ca vor fi anuntati castigatorii pe data de 14. Asa a si fost: s-a publicat o lista a norocosilor. O zi sau doua mai tarziu, am primit si e-mail de la unul dintre organizatori in care sa mi se comunice faptul ca am castigat o invitatie, email la care am si raspuns pentru a multumi si pentru a-mi exprima entuziasmul si nerabdarea. Alte doua zile mai tarziu am fost sunata de catre un membru al echipei de organizare care m-a intrebat cand ne putem intalni sa intru in posesia micului biletel pe care scrie “Invitatie TEDx”, dar eram in Iasi si am amanat putin intalnirea (astazi am reusit sa imi revendic premiul si sa imi aleg si locul in sala). O zi dupa aceea, am primit un sms care spune tare frumos: “Alege amintirea participarii la TEDxPiatraNeamt, si nu regretul de a fi pierdut ocazia! Detalii si bilete pe www.tedxpiatraneamt.ro sau telefon 0740287166”. Iar articolele si postarile pe facebook sunt de bun-simt, asa cum ii si sta bine unui astfel de eveniment, fara a ne bombarda cu anunturi si reclame non-stop.

Mie imi sunt si dragi cei de la CREED, parte a echipei de organizare, si consider ca vor face o treaba excelenta si in ziua conferintei. In decembrie am mai fost la un eveniment organizat de ei, la Gala Voluntariatului Nemtean, unde am primit si diploma Voluntarul Anului in Arta si Cultura, pentru Festivalul Filmul de Piatra, diploma pe care ar fi trebuit sa o primeasca fiecare membru din echipa mea, pentru ca voluntariatul nu il poti face de unul singur.

Acestea fiind spuse, ne vedem la TEDx Piatra Neamt, vineri de la ora 18.00, la Teatrul Tineretului! (voi fi tipa cu pantofii galbeni!)

 

0 Comments

Trackbacks/Pingbacks

  1. The Science of Success | Mariuca Nastasiu - […] primul eveniment TEDx Piatra Neamt, mai precis anul trecut in luna mai – daca nu, click aici pentru […]

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Mariuca Nastasiu