mutza

abia m-am intors de la ultimul concert Damian Draghici & Brothers. un concert pe care l-am asteptat cu sufletul la gura si la care m-am simtit foarte bine. probabil nu inteleg prea multi muzica lor, sau muzica tiganeasca in general, dar sala a fost plina si s-a zguduit de aplauzele celor prezenti. ritmurile lautaresti autentice ale Bragazii Retro Mishto au deschis ultima seara tiganeasca a fratilor. apoi, 6 “pirande” focoase au incins atmosfera cu miscarile si unduirile lor, facandu-le pofta de dans spectatorilor. timp de aproximativ 2 ore am admirat, am dansat si am aplaudat rezultatul efortului depus de Damian si ai sai frati. mi-au dat lacrimile cand Damian Draghici a invitat pe scena un copil pe care il cunoscuse in cadrul proiectului BCR Sperante. m-a impresionat foarte mult, pentru ca avea niste ochisori atat de tristi incat spuneai ca are toate grijile vietii pe umerii sai. in jurul meu am vazut multe persoane stergandu-si coltul ochiului, cand copilul a parasit scena.
fratele meu m-a intrebat dupa ce am iesit, daca mi-a placut atat de mult incat as fi fost in stare sa platesc dublul celui mai scump bilet pentru a ajunge la acest concert. si am spus cu toata inima “da”! si a ras (si sunt foarte suparata pe el dar e norocos ca vin sarbatorile si-mi trece), cum rade toata lumea cand spun ca mie imi plac tiganii si ii admir pentru faptul ca au reusit sa-si pastreze traditiile, fiind popor nomad. dar cum padure fara uscaturi nu exista, sunt intr-adevar o multime de indivizi de etnie roma care fura, cersesc, bat si taie. pe ei nu-i admir, ci ii inteleg. pentru ei au devenit astfel din cauza noastra, din cauza popoarelor care nu i-au acceptat, nu i-au ascultat pentru a-i intelege. tiganii sunt tot oameni iar pe planeta asta toti suntem egali, dar setea de prestigiu si foamea de putere degradeaza interiorul si te fac sa uiti de ceilalti.
imi aduc aminte de verile copilariei petrecute, evident, la tara, in care veneau tiganii si-si asezau cortul pentru cateva zile sau chiar saptamani, la 50m de gospodaria bunicilor. eram fermecata de zarva si veselia care umplea valea seara si de fustele colorate ale tigancilor. din pacate nu si-au mai oprit carutele de multa vreme in micul sat.
mi-ar fi placut sa fiu tiganca, sa-mi impletesc parul in felul acela specific, sa port fuste lungi care sa tremure adunci cand imi misc soldurile.
tu, cititorule de ieri si de azi al blogului meu, probabil acum ti-ai schimbat parerea despre mine si maine nu vei mai deschide http://mariuca.nastasiu.com dar asa cum te-am obisnuit, aici sunt bucati din sufletul meu pe care nu ma feresc sa le expun. iar cei care ma plac, ma accepta asa. si sunt fericita.
mi-as fi dorit sa scriu mai multe despre aceasta seara dar ideile au navalit de-odata si nu prea reusesc sa le pun intr-o ordine. dar am sa las 3 melodii sa spuna restul. prima e din perioada solo, nai; celelalte doua, impreuna cu Brothers.

damian's fire-tzigane soul

damian brothers-saraiman

damian brothers – dikta devla socherdem

aseara a fost balu` fjsc-istilor. cred ca m-am asteptat la prea mult si de aceea am fost dezamagita in cele din urma. nu a fost extraordinar dar nici sub orice critica. the ark, un mediu ok pentru discutii si atat. voi reveni cu mai multe poze. deocamdata am doar una, facuta inainte sa plec.

stiu, seman cu minnie mouse sau lady gaga sau orice personaj vreti voi, dar mie mi-a placut si apreciez tot ce realizeaza manutele magice ale verisoarei mele dragi, alexandra. aseara am adus zambetul pe fetzele multor persoane pentru ca la un moment dat ni se facuse foame, am mers mai multi la Mc sa mancam si cum am intrat, auzeam numai hihihi si hahaha si “ia uite-o pe aia”. si ce daca? macar nu m-au oprit sa pictez copiii pe fatza

update: am promis poze

si am aterizat si aici

cica odata cu mos nicolae, vin sarbatorile de iarna. eu nu prea simt. parca lipseste ceva…ah, da! ZAPADA?!
mint. simt parfumul sarbatorilor odata cu mirosul prajiturilor si al portocalelor. m-am bucurat ca altadata pentru ca mosul mi-a adus napolitanele preferate (+ o canita + ciocolata multa multa multa + cercei – nici nu aveam multi) si m-am simtit ca acasa. cum niciodata nu ne multumim cu ce avem, eu mai vreau:
- sa vina si mos craciun pentru ca vreau sa ma simt iar copil fericit;
- sa ninga si sa ma joc cu zapada;
- sa impodobesc bradul si sa simt mirosul lui pana in maduva oaselor;
- sa ascult bebei de 3-4 ani colindand;
- sa mananc bunatatile de sarbatori facute de mami, numai cum stie ea;
- sa-mi incerc talentele culinare testand retete de prajituri;
- sa-mi petrec sarbatorile cu persoanele pe care le iubesc cel mai mult.

tie ce ti-a adus mosul?
ce-ti mai doresti?

alone she lies waiting
surrounded by gloom
invated by shadows
painting the room
the light from the window
cuts trough the air
and pins the child lying there
scared of the moon

she pulls up the covers
and shivers in fright
she hides from the colour
that rides on the night
the light through the window
that lights up the sky
and causes her moanfull cry
scared of the moon

there`s nothing wrong
don`t be bothered they said
it`s just childish fantasies turning your head
no need to worry
it`s really too soon
but there she lies shivering
scared of the moon

scared of the moon…

the years go by swiftly
and soon childhood ends
but life is still fearful
when evening descends
the fear of a child
still intrude the night
returning on beams of light
scared of the moon

the feeling of terror
she felt as a youth
has turned from a fantasy
into the truth
the moon is the enemy
twisting her soul
and taking it’s fearful tone
scared of the moon

but now there are others who sit here alone
and wait for the sunlight to brighten their gloom
together they gather
the loners see shade
but knowing just why they`re scared
scared of the moon

scared of the moon…

mi-am adunat in bagaje toate gandurile, bune si rele, visele si insomniile, rezervele de zambet si aer curat si am pornit inapoi spre bucuresti. cu ochii aproape lipiti de somn, am incercat sa rememorez in totalitate zilele petrecute acasa, nu doar pentru a umple cele 6 ore de drum, ci si pentru a zambi din nou cu acelasi avant. putini ma cunosc asa cum sunt intr-adevar. de ce? poate pentru ca multi iau de buna o fotografie pe marginea careia isi fac notite cam cum as putea fi eu. sau poate ca nu indraznesc niciodata sa imi adreseze vreo intrebare privitoare la persoana mea. sau, inca o varianta, problema e la mine: sunt (la prima vedere) un cub de gheata. raspunsul ar putea fi: cate putin din fiecare varianta de mai sus. nu dau exemple dar stiu cine mi-a creionat un portret care nu are nicio legatura cu realitatea. nici macar daca privesti din punct de vedere abstract. dar avem loc toti pe pamant. am simtit in ceafa si in obraz priviri curioase dar nu am auzit nimic. si da, am o problema de incredere si poate las impresia unui cub de gheata. oamenii se schimba de la o zi la alta, iar gusturile nu se discuta. in fond, viata merge inainte si noi cu ea sau pe langa. am avut zile de liniste dar m-a trezit brusc bataia unei inimi. nu…nu a unui el, pentru ca nici nu-l astept si nici nu-l caut. ci inima agitata a haosului…

m-a atentionat cineva astazi ca nu mai scriu asa des (aceeasi persoana mi-a refuzat si invitatia la cafea/ceai pe motiv de “bad timing”). daca erai cititor fidel asa cum sustii, stiai ca nu scriu decat atunci cand simt nevoia!
postul asta era oricum programat de ceva vreme, deci nu m-ai determinat tu sa-l scriu, asta asa…sa nu te umfli in pene
sunt tare fericita ca am venit acasa. mi-a fost dor de multe persoane, locuri si lucruri. putin socata de modificarile din trafic, dar pot fi trecute cu vederea, atata vreme cat nu am masina si nu conduc
mi-am facut prieteni in randul colegilor de la facultate si ma intreaba aproape tot timpul “pe mine cand ma iei la piatra neamt?”…inca ma gandesc daca sa pastrez oraselul doar pentru mine sau sa-l arat si lor azi am iesit sa ma plimb putin si m-am bucurat ca oamenii nu sunt asa de imbufnati si stresati si agitati ca in capitala. si am zambit. si voi zambi mult zilele astea pentru ca sunt fericita acasa si nu-mi pasa ce zic ceilalti “o sa te obisnuiesti in bucuresti, o sa iti placa si nu o sa mai vrei sa pleci”. m-am obisnuit deja dar asta nu inseamna obligatoriu ca trebuie sa imi placa. compenseaza facultatea, pentru ca ma atrage foarte mult comunicarea si imi sunt explicate in detaliu chestii pe care le stie oricine. si e falsa teoria conform careia numai in capitala ma pot realiza in domeniul vizat.
daca nu apuc sa ies cu cineva, trage-ma de maneca
va pupa mama! de acasa!!!

1, 2 si acum 3…noi mergem mai departe…