mutza

nu stiu cum se face ca mi s-a facut dor sa scriu. deci, se pare ca nu renunt la blog. deocamdata
iata, stimabile domn (da da…tu! ala de mi-ai refuzat cafeaua) ca mi-am respectat promisiunea si m-am intors.
eh, dragii mei, sa va prezint pe cineva. acest “stimabil domn” si-o fi zis “daca tu nu mai scrii, las` ca scriu io!”. asa ca si-a facut blog. imi place cum scrie pentru ca e moldovean (deh!) si pentru ca intotdeauna mi-a dat cate un ghiont si m-a trezit cand a fost nevoie. nu e pupincurism ce scriu eu aici. clar? imi exprim respectu` (care este) pentru o persoana pe care chiar o consider funny (am sa revin la tema asta intr-o postare viitoare) si care se exprima liber, fara floricele si sclipici si norisori pufosi si roz, desi uneori (sau aproape tot timpul) e incredibil de nesimtit dar trecem cu vederea.
vi-l recomand pe acest moldovean

si acum, sa trec la ale mele. mi s-a intamplat ieri o chestie care m-a enervat rau de tot (bine, de cand sunt in bucuresti, nu exista zi sa nu ma enervez, dar faza asta le-a depasit pe toate).
pe la ora 12.30 ies de pe floreasca, traversez bulevardul stefan cel mare si ma indrept spre metrou. am partial la irp (introducere in relatii publice) si nu vreau sa intarzii. asa ca prefer sa ajung cu o ora inainte in spatele meu, un domn: “mademoiselle, mademoiselle!”. ignor, crezand ca vorbea la telefon. ma prinde de brat “mademoiselle! parlez vous francais?” (am scris bine?!). ma intorc zambitoare “english, please”. dansul, unu` la vreo 50 de ani, foarte evident, cu multi bani, mi se adreseaza cu o privire tampita “do you live around? i`m looking for a street”. eu “i don`t really know the area but tell me what`s the name of the street.”. “oh, you have such beautiful eyes! what is your name?”. “thank you. i`m in a hurry. can you tell me the name of the street you are looking for?”. nenea, insistent, nu-mi daduse drumul la brat. “oh, the street. i wrote it somewhere. but tell me your name, please!” in timp ce se buzunareste, ii spun ca ma numesc madonna si incep sa fac pasi, sperand ca nu o sa observe cum ma sustrag conversatiei. vine dupa mine, iar ma prinde de brat “i can`t find it. but you say you`re in a hurry. why that?”. “because i have an exam.”. “oh, so you`re a student. and what do you study?”. “i have no time. bye”. “wait, wait. if you`re in a hurry, give me your phone number and we`ll talk later.”. eu, sictirita “no! i won`t do that!”. el, politicos, totusi: “ok. i`m sorry. good luck on your test.”.
probabil cauta calea dorobantilor. o fi auzit el ca se perinda multe gagici care-si cauta barbati cu bani. a cam gresit si strada si persoana. sa fi fost vreo monicutza in locul meu, nu ar fi dat inapoi si ar fi lasat numarul de telefon fara sa stea pe ganduri.
poate altele ar fi flatate sa le bage in seama o asemenea persoana. eu nu! ba chiar m-am simtit un pic jignita. frate…unu` pana in 25 de ani nu m-ar intreba de vreo strada da` vine asta cu varsta dublata si-mi mai si cere fara jena numarul de telefon. daca as fi fost imbracata “mai dezbracat”, gen fusta scurta, decolteu etc etc, mai era o chestie. da` eu eram infofolita, cu fularul pana peste nas, aveam caciulitza cu motz, multe multe randuri de haine si cizmulitele cu blanitza, eu si copilasii de 3-4 ani…
sa fi fost in america, l-as fi putut acuza de harassment. dar suntem in romania
si oricati bani ar avea, si orice ar face, nu m-ar impresiona nici unu` de 35 de ani, dar de 50…geez…
dupa vreo 50 m, o batranica ma prinde si ea de brat “maica, ajuta-ma si pe mine!”. ma gandeam ca vrea sa o ajut sa treaca strada sau sa ii arat vreo farmacie…da de unde…voia si ea o paine. cersetor cersetor, da chiar sa tragi de oameni pe strada? wtf?!

This entry was posted on Thursday, January 21st, 2010 at 21:33 and is filed under precious things. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.