mutza

stiti ca nu va cer ajutorul des. iar acum, mai mult decat oricand, am nevoie de putin sprijin.

presupun ca majoritatea celor care imi cititi blogul stiti ca sunt studenta la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, in anul II, la sectia de Relatii Publice. la sfarsitul fiecarui an de studiu, trebuie sa facem 90 de ore de practica. anul trecut am avut o multime de lucruri de invatat de la colegii (pentru 2 saptamani) din GMP PR si am vazut cum se lucreaza pe bune intr-o agentie de gen. anul acesta, din motive personale, vreau sa imi fac stagiul de practica in Piatra Neamt sau nearby…si in Bacau ar fi ok. am trimis cateva e-mail-uri dar cred ca nu am fost suficient de convingatoare sau mail-urile nu au ajuns la destinatie sau oamenii nu au fost interesati sau sau sau…

rugamintea mea este urmatoarea: daca aveti vreo cunostinta sau chiar voi lucrati intr-o firma cu un departament de relatii publice si daca stiti ca ar putea primi o “biata” studenta care poate intinde o mana de ajutor si usura munca, please let me know! imi este suficient sa imi dati o adresa de e-mail sau un numar de telefon…sau chiar adresa si de restul ma ocup singura.

va rog dulce ca o savarina!

update: gata. nu mai caut am gasit! multumesc!

astept momentul asta de 2 ani. documentarul Constantin si Elena va fi proiectat (din nou) in Bucuresti.
asa ca hai la film!
sambata, 21 mai, ziua in care se sarbatoresc Sfintii Constantin si Elena, vino la Terasa Verona, Carturesti. proiectia va incepe la ora 20.30 iar intrarea este libera.

Constantin și Elena
film documentar, 97 minute, regia Andrei Dăscălescu
participant in peste 40 de festivaluri, premiat la Amsterdam, Sarajevo si Cluj
difuzat de televiziuni în 12 țări

dorind sa vada apusul despre care va vorbeam in postarea anterioara, mama a cazut si si-a fracturat femurul. singura solutie in caz de urgenta a fost operatia, realizata (mai trist) in Piatra-Neamt. stiti vorba “afara-i vopsit gardu` si-nauntru-i leopardu`”? ei…spitalul de aici arata impecabil, la exterior. daca intri, iti spui ca mai bine i-ar trata pe pacienti afara. ar avea o priveliste mai draguta.
in primul rand, tre` sa dai un leu sa-ti dea un “halat” (in care poti spune ca esti batman sau superman) si niste pungi sa-ti pui in picioare. cica pentru a nu aduce microbi. mai multi decat exista deja, nu cred ca s-ar putea. te duci in spital cu o infectie si te intorci acasa cu 10. dar te-ai tratat de boala pe care o aveai cand te-ai internat.
in al doilea rand, toate asistentele te intampina cu intrebarea “dar ati vorbit cu…?”, care este echivalenta cu “bani imi dati? sau ati platit pe altcineva?”. fara bani nici nu se uita la tine. ce sa mai zici sa-ti scoata acul de la perfuzie? poti sa urli de durere sa te auda tot spitalul si sa plangi dupa un calmant. nu te baga nimeni in seama daca nu i-ai dat “de-o ciocolata”, tot pentru “sanatatea ta”. nici nu discutam de o vorba buna, de care cred ca oricine are nevoie, mai ales pe patul de spital, cand depinzi un pic (sau mai mult) de ajutorul celorlalti.
apoi lipsa dotarilor. medicul care a efectuat operatia mamei este un adevarat profesionist. a spus ca el ar face fara probleme si cate 4-5 operatii pe zi, dar nu are aparatura suficienta pentru sterilizarea instrumentelor chirurgicale. pansamentele trebuie sa le aduca pacientii in sacosica. si din cate stiu, in cazul in care doresti sa-ti faci o ecografie abdominala (examen cu contrast) trebuie sa-ti cumperi tu de la farmacie bariu
problemele din spitalul judetean de urgenta neamt sunt multe si grave. dar nu le da nimeni importanta.
orice ati face, spitalul sa fie ultima optiune pe care o aveti. mai ales spitalul din Piatra-Neamt. la alte capitole sunt mandra de orasul meu. cand vine vorba insa de sanatate si spitale, imi vine sa intru in pamant de rusine…
sa fiti sanatosi si frumosi, asa cum va stiu!

cand eram mica, priveam apusul din gradina bunicilor. spre sfarsitul verii, cand ziua era din ce in ce mai scurta, soarele se ascundea dupa Muntele Ceahlau. privit din acel unghi, Ceahlaul pare a fi o casuta si spuneam intotdeauna ca mingea de foc a intrat in ea si va fi in siguranta acolo, pana trece noaptea. dar nu-mi puteam explica de ce dimineata rasare in partea opusa.

vremea a trecut, eu am mai prins la minte si mi-am facut curaj sa urc Ceahlaul si sa dorm o noapte sus. am facut o gasca de vreo 6 si am urcat intr-o sambata, tot spre sfarsitul verii. ajunsi sus, ne-am instalat corturile in poiana destinata camping-ului si am fugit la Cabana Dochia, in apropierea careia ne aflam, sa ne incalzim si sa savuram cel mai bun ceai baut vreodata. am vazut apusul si de sus, de pe “acoprisul casutei”. priveam discul portocaliu si ma simteam iar ca in gradina bunicilor. dar acum vedeam ca soarele nu intra in casuta, ci pleca mai departe. noaptea am inghetat din cauza frigului, dar si de teama viperelor care misunau la cativa metri de zona de camping, iar primele raze de soare ne-au dat afara din cort. si am vazut si rasaritul! pentru cateva minute au fost pe cer si soarele si luna. iar de acolo, de sus, se vedeau atat de clar si pareau atat de aproape de noi…dar totul are un sfarsit. ne-am strans corturile, am mai facut un popas pentru mic dejun si minunatul ceai, la cabana Dochia si am pornit spre poale, printre vipere.
nu e cel mai frumos weekend de vacanta. poate altele au fost mai deosebite. dar e amintirea mea cea mai frumoasa legata de munte

ma uitam pe niste poze din perioada liceului si am gasit una cam de cand aveam 16 ani, stand langa tabloul cu mine in clasa I si m-a trasnit…anul asta fac 10 ani de la absolvirea scolii primare de acum incep sa se stranga ani in urma mea si ajung la sume rotunde.
nu-mi amintesc prima zi de scoala. nu-mi amintesc prea multe din scoala primara. stiu doar ca aveam o doamna invatatoare foarte severa, care nu prea m-a vazut cu ochi buni. ca orice profesor, avea un elev preferat, iar restul eram de umplutura. i-am dat lovitura de gratie cand a aflat ca am intrat la liceu in clasa a V-a. o perioada nici nu imi raspundea la salut pe strada. acum e la pensie. si de fiecare data cand ne intalnim, imi zambeste cald, asa cum ar fi trebuit sa o faca acum 10 ani si vorbim cat nu vorbeam atunci.
sunt tare curioasa sa aflu despre colegi…pe unde au ajuns…daca sunt la facultate…m-am mai intalnit asa prin oras doar cu 2-3 parca…dar sa stam la povesti, nu. cand ajung acasa, am sa ma uit pe albumul de final de clasa a 4-a si am sa ii caut pe toti. poate puneam de-o intalnire asa mititica. la o bere. ca suntem mari acum avem voie

probabil v-am mai spus ca nu prea ma dau in vant dupa poezii. dar volumul lui George Cosbuc Balade si idile. Fire de tort face parte din copilaria mea si din sufletul meu. poate datorita faptului ca ma regasesc in multe dintre ele si pentru ca evoca lumea satului. am mai postat pe blog poezia “El Zorab”. remember? la putin timp dupa ce tataia a vandut calul. cel alaturi de care am copilarit acum cateva zile mi-am amintit de poezia “Dusmancele”. din senin. pentru ca imi place foarte tare finalul “Bogata-si pupa boii-n bot, imbatranind cu boi cu tot”. acum am hotarat sa o si postez aici pentru ca a fost o faza in seara asta care m-a scos din sarite. si care a intarit vorba aia…ca indiferent cat de bun esti, tot vor fi unii care vor incerca sa te traga in jos si sa manance cacat (scuzati expresia dar sunt foarte nervoasa).
enjoy, zic!

las’ ochii, mama, las’ sa planga!
tu-n leagan tot cu mana stanga
mi-ai dat sa sug de-aceea sunt
natanga!
dar n-am pus doara juramant,
sa merg neplansa in mormant!

nu plang ca mi-e de Leana teama;
de ciuda plang eu numai, mama.
cuvintele ei nu le ieu
in sama,
dar mi-e rusine si mi-e greu,
ca scoala satu-n capul meu.

ea duce sfat din casa-n casa
ca n-am broboade de matasa,
n-am sort cu flori – si daca n-am
ce-i pasa?
n-am mers sa-i cer, aveam-n-aveam;
si n-o sa-mi mearga neam de neam.

sta-n drum de vorba cu vecine
si bate-n pumni: – “sa mor imi vine,
auzi tu! sa se prinda ea
cu mine!
stii, ieri, la moara, ce spunea?
ca-s proasta foc si gura rea!

si-auzi! ii umbla-n cap, tu, sora,
s-ajunga ea Lucsandrei nora!
o, mearga-i numele! n-o vezi
la hora?
ce sort! nu-ti vine nici sa crezi;
fa cruce, fa, sa nu-l visezi.

nu l-as purta nici de porunca!
ce poarta ea, alt om arunca.
c-un rand de haine-o vad mergand
la munca,
la joc si hori acelasi rand,
il poarta-ntruna, si de cand!

Lucsandra-i doara preuteasa,
ea-si cata nora mai aleasa,
s-o duca-n bunuri si-n duium
acasa.
ea n-a ajuns, oricum si cum,
sa-si stranga nora de pe drum.

sa-si ieie nora pe-o satana?
ca e saraca si golana;
de ce nu vine ca sa-i dau
pomana?
nu-i casa lor in care stau
si-n casa nici cenusa n-au!”

auzi tu, mama, cate-mi spune?
si-alearga-n sat sa mai adune
si cate porecliri pe-ascuns
imi pune.
de-as sta sa-i dau si eu raspuns,
la cate legi am fi ajuns!

ea-mi sare-n drum, ca doara-doara
m-apuc sa-i spui o vorba-n poara;
si daca tac, ii vin calduri
sa moara.
sa vezi tu, mama,-njuraturi!
ca ea cu ma-sa-s zece guri.

cu gura, ma-sa bate-o gloata,
si-i de otrava Leana toata -
mi-ar pune capul sub picior,
sa poata.
dar lor pe plac eu n-am sa mor,
ca n-am ajuns la mila lor.

de foame nu dau popii ortul!
eu iarna singura-mi tes tortul
si umblu si eu cum socot
ca-i portul.
de n-am matasuri, am ce pot,
nici bun prea-prea, nici rau de tot.

ma prind cu ea? Cel Sfant s-o bata!
dar cum ma prind? ea e bogata,
ce haine mi-am facut ca ea
vrodata?
la joc ma poti oricand vedea
cu fetele de sama mea!

ori am vorbit cu dansa glume?
o fac de ras si-i scot eu nume?
ori ies, gatita-n ciuda ei,
in lume?
ii stiu eu focul – ochii mei!
Lisandru e, ca alta ce-i?

dar ce? il tiu legat de mine?
il trag de maneca? ba bine!
el vine-asa, de dragul lui,
cand vine.
eu nu pot usa sa i-o-ncui,
de sta prea mult, eu cum sa-i spui?

sunt eu la urma vinovata,
ca Leana umbla ca turbata
sa-l vada-n casa lor intrand
o data?
si daca lui nu-i da prin gand,
ea blastema de nu-si da rand!

dar poate da ea bobi cu sata!
o fierbe ciuda pe urata,
ca-s mai frumoasa decat ea,
si-atata!
sa aiba Leana-n frunte stea,
nu-i partea ei ce-i partea mea.

ca boii-s buni, bine-i bogata;
dar daca pui flacai odata
s-aleaga dansii cum socot
o fata:
bogata-si pupa boii-n bot,
imbatranind cu boi cu tot!

pentru unii e mai dificil de inteles, pentru altii nu conteaza si prea putini isi dau seama din prima ca nu poti sa te bagi cu bocancii plini de noroi in viata oricui. n-ar fi prea mare deranjul simplul fapt ca esti un musafir nepoftit, daca nu ti-ai da si cu parerea despre ce schimbari ar trebui facute pe ici pe colo. e ca si cum as veni eu in casa ta, ti-as spune ca nu imi place cum arata, as incepe sa fac modificari (pe cheltuiala ta) dupa gustul meu si apoi as pleca si nu as mai trece pragul casei tale niciodata.

mereu cunosti oameni care poate nu te gandesti ca intr-o zi ar putea sa faca asa ceva. dar fiecare dintre noi, la un moment dat, am aparut in viata cuiva, l-am dat un pic peste cap si am disparut. poti sa faci chestia asta constient (daca ai porumbei in mansarda) sau fara sa-ti dai seama. si cand dai sa pleci, te intorci pe jumatate si spui “vreau sa ramanem prieteni”. simt ca ma zgarie ceva in ureche cand aud cuvintele astea. incep sa le visez si noaptea. sunt atat de multe persoane care mi-au intors spatele din senin si au zis intr-o doara “nu te pot vedea mai mult decat o prietena”, incat incep sa cred ca e ceva defect la mine. mai devreme sau mai tarziu, se ajunge in acelasi punct. si ce e mai trist, e ca nu exista prietenie intre un el si o ea, decat daca unul dintre ei se complace in situatia asta, cu speranta ca intr-o zi lucrurile se vor schimba si vor fi impreuna. puteti sa ma contraziceti, dar stiti si voi ca am dreptate

p.s.: nu-mi mai spuneti ca am scris gresit in titlu. stiu. de-aia am pus in ghilimele