mutza

ai mei au renovat apartamentul acasa. am zis sa-mi renovez si eu casa (a se intelege blogul). asadar, e vremea schimbarii la fata

nu spun ce voi face. dar sigur va fi de 10 ori mai interesant decat banalul de pana acum ma refer aici la asezarea in pagina, doar nu-mi schimb viziunea de dragul diversitatii

n-am scapat. am primit si eu o leapsa. cum de multa vreme nu mai primisem

Go to Wikipedia. Hit “random” or click here. The first random Wikipedia article you get is the name of your band.

Go to “Random quotations” or click here. The last four or five words of the very last quote of the page is the title of your first album.

Go to Flickr and click on “explore the last seven days” or click here. The third picture, no matter what it is, will be your album cover.

Use Photoshop or similar to put it all together.

rezultatul e extrem de funny. numele grupului e genial

sa vedem ce le iese: moldoveanului, roxaliei si lui rox`

daca mai vrea si altcineva, give it a try! but afterwards, let me know

“rasfoind” si eu site-urile, in cautare de stiri pentru…nevermind. ideea e ca am gasit am gasit 2 citate care mi-au placut la nebunie. din pacate, acestea spun adevarul

“barbatii sunt simpli…femeile nu sunt simple si intotdeauna presupun ca barbatii sunt la fel de complicati ca si ele, doar ca mai misteriosi. esenta intregii chestiuni e ca barbatii nu gandesc prea mult. sunt ceea ce par a fi. tragic.”

“e bine documentat faptul ca barbatii nu cer indrumari. asta e o chestiune biologica. de asta e nevoie se cateva milioane de spermatozoizi sa localizeze un ovul in ciuda faptului ca ovulul e, comparat cu dimensiunile lor, de marimea statului Wisconsin.”

acestea ii apartin scriitorului si umoristului american David Barry

presupun ca multi dintre voi ati primit pe mail sau ati descoperit intamplator (sau nu), navigand aiurea pe internet aceasta scrisoare (imi cer scuze de la detinatorul blogului daca se va supara ca i-am “facut reclama” si i-am adus mai multi cititori ). anyway…eu nu m-am nascut intre `70-`80. dar tot ma regasesc in cele scrise.
am venit pe lume pe data de 13 iunie 1990, intr-o zi de meircuri ploioasa, in jurul orei 10 dimineata. si am adus un zambet pe fata lu` mami cand a vazut ca sunt fetita (atunci nu era tehnologia de acum si nu putea sti decat dupa dimensiunea burticii ce va tine in brate cu o probabilitate foarte mica). si-a dorit 2 copii, un baiat si o fata. baiatul avea deja 3 ani. eu lipseam asa cum am mai spus si alte dati, nu am avut o copilarie cu plete in vant, codite si fundite deci am cam fost baietelul nr. 2
revenind la continutul “scrisorii”, nu doar generatiile `70-`80 au mancat orice fara sa tina cont de calorii si E-uri, nu doar ele visau la pustile cu apa si cu siguranta nu au fost ultima generatie care “a jucat `scunsea, castel, ratele si vanatorii, tara tara vrem ostasi, prinsea, sticluta cu otrava, pac pac, hotii si vardistii, ultimii care au strigat un doi trei la perete stai, ultimii care au folosit telefoanele cu fise”. rad de una singura cand imi aduc aminte cum jucam cu prietenii de la bunici, ascunsa langa un cimitir. sau cand bateam mingea pana noaptea tarziu si venea mamaia cu batul dupa noi si picam apoi intr-un somn adanc, plini de praf si de multe ori cu burtile goale, pentru ca uitam sa mai mancam, iar a doua zi ne trezea mirosul grozav al turtelor pe plita. am crescut si eu pe muzica lui michael jackson, dj bobo, backstreet boys, spice girls, abba, queen, sandra, cher…si-mi amintesc cu placere si de formatiile romanestii care au aparut peste noapte, s-au bucurat pe moment de glorie si au disparut: genius, asia, candy, andre…
uneori tata ne mai punea discuri de vinil sa ascultam, cu toma caragiu, stela si arsinel, cu povesti de seara. si acum cand mai ajung in preajma pick-up-ului ascult ivan turbinca sau soacra cu trei nurori si era atat de frumos inainte…imi mai amintesc si de diapozitive (sau diafilme) cu povesti. eh? pe astea nu le-a pomenit nimeni de multa vreme: punguta cu doi bani, turtita fermecata, zdreanta…cautati pe youtube sau trilulilu si poate va amintiti mi-ar placea sa le arat/citesc si copiilor mei povestile de pe diapozitive…dar cine stie daca voi mai gasi aparatura necesara…
la ora 6 lasam joaca si ne urcam pe “varful patului”, in fata televizorului, pentru ca incepea sunset beach (noi ziceam sus in beci ). mai aveam dimineata felicity, farmece, salvati de clopotel (izbaviti di tilincuta ), in weekend era pachetul cu desenele de la disney cu faimoasele personaje mikey mouse, donald duck, pluto, goofie…imi amintesc apoi de sailor moon, under dog, winnie the pooh. alea desene, frate…nu prostiile de astazi in care personajele sunt precum cateii aceia din masini care se misca atunci cand dai prin gropi. si tin si eu minte emisiunile feriti-va de magarus, tip top minitop, da sau ba, abracadabra…
nu am asa multe amintiri legate de tehnologie cum spun cei din generatiile de dinainte de revolutie ca noi, “astia mici si prosti”, am avea. nu am avut aparat video, ci vreo 17 ani acelasi televizor (alb, negru, alb, negru, nei nei nei ), imi era frica sa deschid calculatorul, nu am avut nici jocuri tetris, nici pe televizor, nici tamagotchi, iar de mario cred ca am auzit pe la 13-14 ani. dar aveam piese lego cu ajutorul carora construiam robotei, impreuna cu fratele meu, pentru ca mai apoi sa ne asezam unul intr-o parte a camerei si unul in cealalta, cu roboteii in fata, aruncand cu ce prindeam la mana pentru a “distruge adversarul” aveam palete de bedminton si niciodata nu nimeream fluturasul, dar imi placea sa alerg dupa el ufff…sunt atat de multe lucruri minunate pe care le-am trait si noi, cei de dupa `90. indiferent de perioada in care s-a nascut, oricine e supravietuitor. pentru ca a ajuns ziua de astazi si pentru ca are amintiri frumoase de ieri.
pe masura ce-mi mai amintesc, mai postez cate ceva

update: voi ati mancat vreodata nuci cu mamaliga? eu da

de cateva luni bune ma simt flatata sa primesc e-mail-uri de la wordpress pentru a confirma schimbarea parolei. de ce ma simt flatata? pentru ca nu eu o solicit. se pare ca un mare…”admirator” (generalizez, ar putea fi un el sau o ea) al cuvintelor mele doreste sa intre pe sub pielea mea (in mediul acesta este posibil orice) si eventual sa dea peste cap partea virtuala din mine (stiu. suna tare ciudat. da-mi place ). pentru acest admirator, culmea, desi spuneam ca nu-mi place sa dau sfaturi, am unul de rezerva: GET A LIFE (or a blog). nu ma intelegeti gresit. imi respect “publicul”. dar in masura in care ma respecta si el pe mine.

intr-una din zilele trecute ma intreba o colega de facultate “tu de ce scrii pe blog?”. good question. cred ca am inceput sa scriu din curiozitate…sau din prostie…sau doar pentru ca mi-a facut frate-miu capul calendar, asa cum s-a intamplat cu: mirc-ul (toti am trecut prin perioada aia, so don`t laugh!), mess-ul, twitter-ul, facebook si advice (ultimul nu mai tine de mediul virtual). cred ca singurul lucru pe care l-am facut, pentru ca asa a spus vlad, si pe care nu il regret, este acest blog (cred ca ar mai fi si advice-ul. dar am renuntat inainte sa-mi dau seama. poate incerc anul viitor ). am avut de o gramada de ori intentia de a-l inchide. ar fi ca si cum as da foc gandurilor. nu pot. nu sunt addicted, pentru ca nu scriu zilnic, nici macar saptamanal, ci atunci cand simt nevoia. dar chiar si atunci cand scriu doar 2 cuvinte (nu cred ca s-a intamplat inca) simt ca ma eliberez. cred ca am gasit raspunsul la intrebarea “de ce scriu pe blog?”: pentru ca e o modalitate prin care imi pot exprima liber gandurile, fara sa ma afecteze in vreun fel ce-a zis x sau y despre mine. incurajez comentariile de orice fel. dar se pare ca nu prea am succes
ce vreti sa scriu? barfe? intrati pe site-urile tabloidelor. politica? sport? sunt destule pagini de profil. chiar daca se spune ca la politica si sport se pricepe oricine, eu nu. si cand spun nu, asa e! revenind…sa scriu despre frumusete/haine/cosmetice, intr-un cuvant “moda”? regret, dar nu sunt persoana avizata si decat sa preiau articole si poze spunand ce se poarta si ce nu, mai bine nu mai scriu nimic. las asta pe mana specialistilor si pasionatilor de fashion.
nu ma incadrez niciodata intr-o tema anume. scriu despre orice, pentru ca e blogul meu, pentru ca iti arata tie o bucatica din mine si pentru ca dupa ce apas butonul “publish” am un motiv in plus sa zambesc astazi: te-am facut si pe tine sa zambesti, chiar daca sec si in coltul gurii, sau te-am facut sa razi incat sa nu te poti ridica de pe scaun.
dar tot eu iti multumesc!

p.s.: sper sa vina primavara de data asta. happy sunny days!

precizez de la bun inceput ca toate greselile sunt intentionate si imi cer scuze daca de data aceasta limbajul utilizat e…diferit

pentru ca suntem in “luna iubirii”, cand totul in jur e roz, pufos, cu fundite, inimioare si sclipici (se pare ca avem nevoie de zile speciale dedicate lui cupidon, desi toti suntem ipocriti si spunem ca ne oferim si celebram dragostea in fiecare clipa), am zis sa scriu si eu ceva legat de tema asta, o faza care ma scoate din sarite de o buna perioada de timp. da, frate. oi fi eu irascibila tot timpul pentru ca mereu ma enerveaza ceva. dar de`aia mi-am facut blog
exista niste… “specimene” care m-au confundat cu un consilier in de`ale amorului. mi-au trimis mesaje plangandu-se ca nu stiu ce sa mai faca sa le fie pe plac iubitelor, ca sunt fitoase, ca nu le convine una, ca nu le convine alta. asa…bun…si?!?! eu ce treaba am? mergi, cretinule, de vorbeste cu ea, nu cu mine. ca nu v-am supervizat relatia de cand era inca o celula. de ce crezi ca se spune ca cel mai important element intr-o relatie e comunicarea? chiar e nevoie sa precizez ca e vorba despre comunicarea dintre cei implicati efectiv (si afectiv ) in relatia respectiva?
pai, mai istetule, cand te-ai dus la ea cu un suc (cu vodka), prima data, se te observe si pe tine – tantalaul din coltul linistit al petrecerii – nu ti-a trecut prin minte ca poate fata prefera apa plata? sau ca va fi curioasa cu ce masina o duci acasa? ori ce cadouri ii vei oferi in fiecare an cand sarbatoriti N ani de relatie, valentine`s day, dragobete, mos nicolae, mos craciun, revelion, ziua ei (si ziua ta, cadourile tale vor fi impartite la 2) etc? daca te-ai fi gandit “oare o sa fac fatza?” era alta mancare de peste acum. dar nu. tu, ca blegul (sau cocosul), cu penajul inainte.
prima data cand mi s-a plans un tantalau, i-m zis sa faca ce simte. era vorba ca fata a mai cautat si in alte parti…cadouri. si el, dezamagit pana in maduva oaselor, pentru ca era a nu-stiu-cata-oara, era “confuz” astepta probabil un sut in fund sa-si faca vana sa o trimita la plimbare, fara masina lui. si i-am zis (scris) ce voia sa auda (vada). dar bravul nostru cavaler ce a facut? a fost induiosat de privirea ei pisicoasa si ca de fiecare data, a primit-o iar. pentru a nu-stiu-cata-oara+1.
si restul au facut la fel. s-au plans, s-au descarcat, au vrut un sfat, eu – afurisita si deja plictisita de tema de discutie impusa – le dadeam solutia drastica dar cea mai sanatoasa in astfel de cazuri (parerea mea, parerea mea! hic!). nu cred ca le-am zis vreodata sa le platesca folosind aceeasi moneda humm…good idea pentru data viitoare (daca o mai fi, dupa ce postez asta).
pentru o idee generala, cele care i-au pus pe baietii suferinzi in situatia de a cere sfatul meu (cea mai mare tampenie ever, pentru ca nu-mi place sa primesc sfaturi, in consecinta, nici sa dau sfaturi!) sunt ipocritele care de fata cu “iubi” sunt numai lapte si miere si cele mai cuminti, dorind ca toata lumea sa le vada drept “iubita/sotia ideala” si declara convingator “eu nu sunt geloasa, pentru ca am incredere in iubitul meu!”. ete fas. el recunoaste – e gelos, pe buna dreptate (nu-si da seama ca are si de ce). vorba aia…cand pisica nu-i acasa, soarecii joaca pe masa. dar cand pisica e acasa? se rezolva, soarecii joaca pe alta masa, sau pe mai multe mese

consilierul in dragoste cel mai (ne)priceput si (ne)indicat, mutza!
va pupa, mama! iubitzi-va putin si bun, nu mult si rau

de acord cu stimabilul moldovean: e un “fenomen” melodia asta. ma uit acum in lista de mess si sunt 20 oameni (din 35) care au status “plec departe, plec pe marte”. peste doua saptamani o sa uite toata lumea de piesa. oricum, gusturile nu se discuta. nu zic, nu e chiar stralucita dar are versuri care ti se intiparesc repede in minte vrand-nevrand. si eu fredonez prin casa spre disperarea lu` frate-miu. totusi…pleaca cineva?! nu!
adica eu plec. dar nu pe marte (as pleca pe luna! ) plec acasa nu e asa departe dar ideea e ca plec am scapat de sesiune si plec si eu din jungla, sa ma relaxez. mi s-a facut dor de mancarea facuta de mami (cine a gustat intelege!), de patul meu de acasa, de aer curat, de prieteni si…de citit (nu, nu mi-au ajuns cursurile si cartile din bibliografie! ) am inceput gargui asa ca nu ma voi plictisi de nicio culoare have fun in vacanta (cei care aveti) sau spor la treaba
deci plec. hai pa!

p.s.: am descoperit ca “nenea francezu`” despre care va povesteam aici e vecin cu mine %&^%$^%$^##@$^%* etc.