mutza

de cateva luni bune ma simt flatata sa primesc e-mail-uri de la wordpress pentru a confirma schimbarea parolei. de ce ma simt flatata? pentru ca nu eu o solicit. se pare ca un mare…”admirator” (generalizez, ar putea fi un el sau o ea) al cuvintelor mele doreste sa intre pe sub pielea mea (in mediul acesta este posibil orice) si eventual sa dea peste cap partea virtuala din mine (stiu. suna tare ciudat. da-mi place ). pentru acest admirator, culmea, desi spuneam ca nu-mi place sa dau sfaturi, am unul de rezerva: GET A LIFE (or a blog). nu ma intelegeti gresit. imi respect “publicul”. dar in masura in care ma respecta si el pe mine.

intr-una din zilele trecute ma intreba o colega de facultate “tu de ce scrii pe blog?”. good question. cred ca am inceput sa scriu din curiozitate…sau din prostie…sau doar pentru ca mi-a facut frate-miu capul calendar, asa cum s-a intamplat cu: mirc-ul (toti am trecut prin perioada aia, so don`t laugh!), mess-ul, twitter-ul, facebook si advice (ultimul nu mai tine de mediul virtual). cred ca singurul lucru pe care l-am facut, pentru ca asa a spus vlad, si pe care nu il regret, este acest blog (cred ca ar mai fi si advice-ul. dar am renuntat inainte sa-mi dau seama. poate incerc anul viitor ). am avut de o gramada de ori intentia de a-l inchide. ar fi ca si cum as da foc gandurilor. nu pot. nu sunt addicted, pentru ca nu scriu zilnic, nici macar saptamanal, ci atunci cand simt nevoia. dar chiar si atunci cand scriu doar 2 cuvinte (nu cred ca s-a intamplat inca) simt ca ma eliberez. cred ca am gasit raspunsul la intrebarea “de ce scriu pe blog?”: pentru ca e o modalitate prin care imi pot exprima liber gandurile, fara sa ma afecteze in vreun fel ce-a zis x sau y despre mine. incurajez comentariile de orice fel. dar se pare ca nu prea am succes
ce vreti sa scriu? barfe? intrati pe site-urile tabloidelor. politica? sport? sunt destule pagini de profil. chiar daca se spune ca la politica si sport se pricepe oricine, eu nu. si cand spun nu, asa e! revenind…sa scriu despre frumusete/haine/cosmetice, intr-un cuvant “moda”? regret, dar nu sunt persoana avizata si decat sa preiau articole si poze spunand ce se poarta si ce nu, mai bine nu mai scriu nimic. las asta pe mana specialistilor si pasionatilor de fashion.
nu ma incadrez niciodata intr-o tema anume. scriu despre orice, pentru ca e blogul meu, pentru ca iti arata tie o bucatica din mine si pentru ca dupa ce apas butonul “publish” am un motiv in plus sa zambesc astazi: te-am facut si pe tine sa zambesti, chiar daca sec si in coltul gurii, sau te-am facut sa razi incat sa nu te poti ridica de pe scaun.
dar tot eu iti multumesc!

p.s.: sper sa vina primavara de data asta. happy sunny days!

precizez de la bun inceput ca toate greselile sunt intentionate si imi cer scuze daca de data aceasta limbajul utilizat e…diferit

pentru ca suntem in “luna iubirii”, cand totul in jur e roz, pufos, cu fundite, inimioare si sclipici (se pare ca avem nevoie de zile speciale dedicate lui cupidon, desi toti suntem ipocriti si spunem ca ne oferim si celebram dragostea in fiecare clipa), am zis sa scriu si eu ceva legat de tema asta, o faza care ma scoate din sarite de o buna perioada de timp. da, frate. oi fi eu irascibila tot timpul pentru ca mereu ma enerveaza ceva. dar de`aia mi-am facut blog
exista niste… “specimene” care m-au confundat cu un consilier in de`ale amorului. mi-au trimis mesaje plangandu-se ca nu stiu ce sa mai faca sa le fie pe plac iubitelor, ca sunt fitoase, ca nu le convine una, ca nu le convine alta. asa…bun…si?!?! eu ce treaba am? mergi, cretinule, de vorbeste cu ea, nu cu mine. ca nu v-am supervizat relatia de cand era inca o celula. de ce crezi ca se spune ca cel mai important element intr-o relatie e comunicarea? chiar e nevoie sa precizez ca e vorba despre comunicarea dintre cei implicati efectiv (si afectiv ) in relatia respectiva?
pai, mai istetule, cand te-ai dus la ea cu un suc (cu vodka), prima data, se te observe si pe tine – tantalaul din coltul linistit al petrecerii – nu ti-a trecut prin minte ca poate fata prefera apa plata? sau ca va fi curioasa cu ce masina o duci acasa? ori ce cadouri ii vei oferi in fiecare an cand sarbatoriti N ani de relatie, valentine`s day, dragobete, mos nicolae, mos craciun, revelion, ziua ei (si ziua ta, cadourile tale vor fi impartite la 2) etc? daca te-ai fi gandit “oare o sa fac fatza?” era alta mancare de peste acum. dar nu. tu, ca blegul (sau cocosul), cu penajul inainte.
prima data cand mi s-a plans un tantalau, i-m zis sa faca ce simte. era vorba ca fata a mai cautat si in alte parti…cadouri. si el, dezamagit pana in maduva oaselor, pentru ca era a nu-stiu-cata-oara, era “confuz” astepta probabil un sut in fund sa-si faca vana sa o trimita la plimbare, fara masina lui. si i-am zis (scris) ce voia sa auda (vada). dar bravul nostru cavaler ce a facut? a fost induiosat de privirea ei pisicoasa si ca de fiecare data, a primit-o iar. pentru a nu-stiu-cata-oara+1.
si restul au facut la fel. s-au plans, s-au descarcat, au vrut un sfat, eu – afurisita si deja plictisita de tema de discutie impusa – le dadeam solutia drastica dar cea mai sanatoasa in astfel de cazuri (parerea mea, parerea mea! hic!). nu cred ca le-am zis vreodata sa le platesca folosind aceeasi moneda humm…good idea pentru data viitoare (daca o mai fi, dupa ce postez asta).
pentru o idee generala, cele care i-au pus pe baietii suferinzi in situatia de a cere sfatul meu (cea mai mare tampenie ever, pentru ca nu-mi place sa primesc sfaturi, in consecinta, nici sa dau sfaturi!) sunt ipocritele care de fata cu “iubi” sunt numai lapte si miere si cele mai cuminti, dorind ca toata lumea sa le vada drept “iubita/sotia ideala” si declara convingator “eu nu sunt geloasa, pentru ca am incredere in iubitul meu!”. ete fas. el recunoaste – e gelos, pe buna dreptate (nu-si da seama ca are si de ce). vorba aia…cand pisica nu-i acasa, soarecii joaca pe masa. dar cand pisica e acasa? se rezolva, soarecii joaca pe alta masa, sau pe mai multe mese

consilierul in dragoste cel mai (ne)priceput si (ne)indicat, mutza!
va pupa, mama! iubitzi-va putin si bun, nu mult si rau

de acord cu stimabilul moldovean: e un “fenomen” melodia asta. ma uit acum in lista de mess si sunt 20 oameni (din 35) care au status “plec departe, plec pe marte”. peste doua saptamani o sa uite toata lumea de piesa. oricum, gusturile nu se discuta. nu zic, nu e chiar stralucita dar are versuri care ti se intiparesc repede in minte vrand-nevrand. si eu fredonez prin casa spre disperarea lu` frate-miu. totusi…pleaca cineva?! nu!
adica eu plec. dar nu pe marte (as pleca pe luna! ) plec acasa nu e asa departe dar ideea e ca plec am scapat de sesiune si plec si eu din jungla, sa ma relaxez. mi s-a facut dor de mancarea facuta de mami (cine a gustat intelege!), de patul meu de acasa, de aer curat, de prieteni si…de citit (nu, nu mi-au ajuns cursurile si cartile din bibliografie! ) am inceput gargui asa ca nu ma voi plictisi de nicio culoare have fun in vacanta (cei care aveti) sau spor la treaba
deci plec. hai pa!

p.s.: am descoperit ca “nenea francezu`” despre care va povesteam aici e vecin cu mine %&^%$^%$^##@$^%* etc.

cred ca mi-a ajuns fericirea de fiecare zi din stransa din zambetele copiilor si din ochii catelusilor. pentru ca fericirea aia se pare ca nu ma incalzeste cand sunt -25 de grade afara si in casa cam 0. si ar fi prea amuzant sa ma vezi pe strada cu gura pana la urechi, pentru ca tocmai am vazut ceva care m-a facut sa zambesc si mi-a inghetat fata intr-o mimica hada. asadar, pentru o perioada imi pun fericirea pe un raft si sper sa nu se aseze praful pe ea, pana trece perioada de criza.
mdah… toata lumea e in criza. orice domeniu e in criza. cred ca si mustele sunt in criza, pentru ca oamenii sunt in criza, deci nu-si permit sa cumpere atat de multa mancare incat sa lase si pe masa, sa aiba mustele unde sa bazaie. si eu sunt in criza! nu pentru ca nu-mi dau mama si tata bani (inca nu am un venit propriu stabil. si daca nu-mi dau ei, imi da frate-miu dar la asta nu se ajunge). sunt in criza pentru ca sunt prea zgarciti astia din bloc si dau caldura cu taraita si/sau nu curata instalatia. de fapt rectific. nu sunt in criza. sunt in crizE: de la criza de timp pentru ca nu ma incadrez niciodata in programul zilnic propus, criza de nervi pentru ca mi-e frig, pentru ca mi se restarteaza laptop-ul cand are el chef si pentru ca frate-miu nu-si spala farfuria in care mananca, criza de stomac pentru ca ma streseaza bucurestiu`, pana la criza de podoaba capilara, pentru ca din cauza celei mai pure ape de la robinet imi pica parul si ma mananca pielea. in sfarsit…sunt mai multe.
desi sunt in criza, vreau sa cumpar confort. dar am ajuns la o concluzie: bai, eu am bani, dar e prea scump. asa ca o sa ma intorc la pilota mea (cumparata inaintea crizei) si la un ceai fierbinte (nu sunt si in criza de ceai, multumesc lui Dumnezeu!) pentru ca mi-au inghetat degetele pe tastatura (bine ca s-a uscat si oja intre timp. si ea cumparata tot inaintea crizei).
da` halatu`! cat e halatu`?!
brrrrr…

nu stiu cum se face ca mi s-a facut dor sa scriu. deci, se pare ca nu renunt la blog. deocamdata
iata, stimabile domn (da da…tu! ala de mi-ai refuzat cafeaua) ca mi-am respectat promisiunea si m-am intors.
eh, dragii mei, sa va prezint pe cineva. acest “stimabil domn” si-o fi zis “daca tu nu mai scrii, las` ca scriu io!”. asa ca si-a facut blog. imi place cum scrie pentru ca e moldovean (deh!) si pentru ca intotdeauna mi-a dat cate un ghiont si m-a trezit cand a fost nevoie. nu e pupincurism ce scriu eu aici. clar? imi exprim respectu` (care este) pentru o persoana pe care chiar o consider funny (am sa revin la tema asta intr-o postare viitoare) si care se exprima liber, fara floricele si sclipici si norisori pufosi si roz, desi uneori (sau aproape tot timpul) e incredibil de nesimtit dar trecem cu vederea.
vi-l recomand pe acest moldovean

si acum, sa trec la ale mele. mi s-a intamplat ieri o chestie care m-a enervat rau de tot (bine, de cand sunt in bucuresti, nu exista zi sa nu ma enervez, dar faza asta le-a depasit pe toate).
pe la ora 12.30 ies de pe floreasca, traversez bulevardul stefan cel mare si ma indrept spre metrou. am partial la irp (introducere in relatii publice) si nu vreau sa intarzii. asa ca prefer sa ajung cu o ora inainte in spatele meu, un domn: “mademoiselle, mademoiselle!”. ignor, crezand ca vorbea la telefon. ma prinde de brat “mademoiselle! parlez vous francais?” (am scris bine?!). ma intorc zambitoare “english, please”. dansul, unu` la vreo 50 de ani, foarte evident, cu multi bani, mi se adreseaza cu o privire tampita “do you live around? i`m looking for a street”. eu “i don`t really know the area but tell me what`s the name of the street.”. “oh, you have such beautiful eyes! what is your name?”. “thank you. i`m in a hurry. can you tell me the name of the street you are looking for?”. nenea, insistent, nu-mi daduse drumul la brat. “oh, the street. i wrote it somewhere. but tell me your name, please!” in timp ce se buzunareste, ii spun ca ma numesc madonna si incep sa fac pasi, sperand ca nu o sa observe cum ma sustrag conversatiei. vine dupa mine, iar ma prinde de brat “i can`t find it. but you say you`re in a hurry. why that?”. “because i have an exam.”. “oh, so you`re a student. and what do you study?”. “i have no time. bye”. “wait, wait. if you`re in a hurry, give me your phone number and we`ll talk later.”. eu, sictirita “no! i won`t do that!”. el, politicos, totusi: “ok. i`m sorry. good luck on your test.”.
probabil cauta calea dorobantilor. o fi auzit el ca se perinda multe gagici care-si cauta barbati cu bani. a cam gresit si strada si persoana. sa fi fost vreo monicutza in locul meu, nu ar fi dat inapoi si ar fi lasat numarul de telefon fara sa stea pe ganduri.
poate altele ar fi flatate sa le bage in seama o asemenea persoana. eu nu! ba chiar m-am simtit un pic jignita. frate…unu` pana in 25 de ani nu m-ar intreba de vreo strada da` vine asta cu varsta dublata si-mi mai si cere fara jena numarul de telefon. daca as fi fost imbracata “mai dezbracat”, gen fusta scurta, decolteu etc etc, mai era o chestie. da` eu eram infofolita, cu fularul pana peste nas, aveam caciulitza cu motz, multe multe randuri de haine si cizmulitele cu blanitza, eu si copilasii de 3-4 ani…
sa fi fost in america, l-as fi putut acuza de harassment. dar suntem in romania
si oricati bani ar avea, si orice ar face, nu m-ar impresiona nici unu` de 35 de ani, dar de 50…geez…
dupa vreo 50 m, o batranica ma prinde si ea de brat “maica, ajuta-ma si pe mine!”. ma gandeam ca vrea sa o ajut sa treaca strada sau sa ii arat vreo farmacie…da de unde…voia si ea o paine. cersetor cersetor, da chiar sa tragi de oameni pe strada? wtf?!

renunt o perioada la blog. nu stiu daca aceasta perioada inseamna o zi, doua, o luna, un an…sau toata viata. am multe lucruri pe care trebuie sa le zic…dar mai bine lasa…

sade-pearls

i give up si . (punct)

La pasa vine un arab,
Cu ochii stinsi, cu graiul slab.
“- Sunt, pasa, neam de beduin,
Si de la Bab-el-Manteb vin
Sa vand pe El-Zorab.

Arabii toti rasar din cort,
Sa-mi vada roibul, cand il port
Si-l joc in frau si-l las in trap!
Mi-e drag ca ochii mei din cap
Si nu l-as da nici mort.

Dar trei copii de foame-mi mor!
Uscat e cerul gurii lor;
Si de amar indelungat,
Nevestei mele i-a secat
Al laptelui izvor!

Ai mei pierduti sunt, pasa, toti;
O, mantuie-i, de vrei, ca poti!
Da-mi bani pe cal! Ca sunt sarac!
Da-mi bani! Daca-l gasesti pe plac,
Da-mi numai cat socoti!”

El poarta calul, dand ocol,
In trap grabit, in pas domol,
Si ochii pasei mari s-aprind;
Carunta-i barba netezind
Sta mut, de suflet gol.

“- O mie de techini primesti?”
“- O, pasa, cat de darnic esti!
Mai mult decat in visul meu!
Sa-ti rasplateasca Dumnezeu,
Asa cum imi platesti!”

Arabul ia, cu ochii plini
De zambet, miia de techini -
De-acum, de-acum ei sunt scapati,
De-acum vor fi si ei bogati,
N-or cere la straini!

Nu vor trai sub cort in fum,
Nu-i vor cersi copiii-n drum,
Nevasta lui se va-ntrama;
Si vor avea si ei ce da
Saracilor de-acum!

El strange banii mai cu foc,
Si pleaca, beat de mult noroc,
Si-alearga dus de-un singur gand,
De-odata insa, tremurand,
Se-ntoarce, sta pe loc.

Se uita lung la bani, si pal
Se clatina, ca dus de-un val,
Apoi la cal priveste drept;
Cu pasii rari, cu fruntea-n piept,
Se-apropie de cal.

Cuprinde gatul lui plangand
Si-n aspra-i coama ingropand
Obrajii palizi: “- Pui de leu,
Suspina trist. Odorul meu,
Tu stii ca eu te vand!

Copiii mei nu s-or juca
Mai mult cu frunze-n coama ta.
Nu te-or petrece la izvor;
De-acum smochini, din mana lor,
Ei n-or avea cui da!

Ei nu vor mai iesi cu drag
Sa-ntinda mainile din prag,
Sa-i iau cu mine-n sea pe rand!
Ei nu vor mai iesi razand
In calea mea sirag!

Copiii mei cum sa-i imbun?
Nevestei mele ce sa-i spun,
Cand va-ntreba de El-Zorab?
Va rade-ntregul neam arab
De bietul Ben-Ardun!

Raira, tu, nevasta mea,
Pe El-Zorab nu-l vei vedea
De-acum, urmandu-te la pas,
Nici in genunchi la al tau glas
El nu va mai cadea!

Pe-Ardun al tau, pe Ben-Ardun
N-ai sa-l mai vezi in zbor nebun
Pe urma unui soim usor,
Ca sa-ti impuste soimu-n zbor;
Nu-i vei pofti: “Drum bun!”.

Nu vei zambi, cum salta-n vant
Ardun al tau in alb vestmant;
Si ca sa simti sosirea lui,
Mai mult de-acum tu n-o sa pui
Urechea la pamant!

O, calul meu! Tu, fala mea,
De-acum eu nu te voi vedea
Cum tii tu narile-n pamant
Si coada ta fuior in vant,
In zbor de randunea!

Cum mesteci spuma alba-n frau,
Cum joci al coamei galben rau,
Cum iei pamantul in galop
Si cum te-asterni ca un potop
De trasnete-n pustiu!

Stia pustiul de noi doi
Si zarea se-ngrozea de noi -
Si tu de-acum al cui vei fi?
Si cine te va mai scuti
De vanturi si de ploi?

Nu vor grai cu tine bland,
Te-or injura cu toti pe rand
Si te vor bate,-odorul meu,
Si te-or purta si mult si greu;
Lasa-te-vor flamand!

Si te vor duce la razboi,
Sa mori tu, cel crescut de noi!…
Ia-ti banii, pasa! Sunt sarac
Dar fara cal eu ce sa fac;
Da-mi calul inapoi!”

Se-ncrunta pasa!: “- Esti nebun?
Voiesti pe ianiceri sa-i pun
Sa te dea canilor? Asa!
E calul meu, si n-astepta
De doua ori sa-ti spun!”

“- Al tau? Acel care-l crescu
Iubindu-l, cine-i: eu ori tu?
De dreapta cui asculta el,
Din leu turbat facandu-l miel?
Al tau? O, pasa, nu!

Al meu e! Pentru calul meu
Ma prind de piept cu Dumnezeu -
Ai inima! Tu poti sa ai
Mai vrednici si mai mandri cai,
Dar eu, stapane, eu?

Intreaga mila ta o cer!
Alah e drept si-Alah din cer
Va judeca ce-i intre noi,
Ca ma rapesti si ma despoi,
M-arunci pe drum sa pier.

Si lumea te va blastema,
Ca-i blastem faptuirea ta!
Voi merge, pasa, sa cersesc,
Dar mila voastra n-o primesc -
Ce bine-mi poti tu da?”

Da pasa semn. “- Sa-l dezbracati
Si binele in vergi i-l dati!”
Sar eunucii, vin, il prind -
Sa-ntoarce-arabul rasarind
Cu ochii inghetati.

El scoate grabnic un pumnal,
Si-un val de sange, rosu val
De sange cald a izvorat
Din nobil-incomatul gat,
Si cade mortul cal.

Sta pasa beat, cu ochi topiti,
Se trag spahiii-ncremeniti,
Si-arabul, in genunchi plecat,
Saruta sangele-nchegat
Pe ochii-ntepeniti.

Se-ntoarce-apoi cu ochi pagani
Si-arunca ferul crunt din mani:
“- Te-or razbuna copiii mei!
Si-acum ma taie, daca vrei,
Si-arunca-ma la cani!”

- George Cosbuc -