dupa cum multi dintre voi stiti, am copilarit la tara. iar sarbatorile importante ma gasesc tot acolo. asadar, biserica din acel sat este cea pe care o frecventez. vreau sa cred ca sunt atat de legata de acel loc pentru ca acolo am fost botezata si acolo s-au intamplat majoritatea evenimentelor triste si fericite din viata mea de pana acum.
dupa mai bine de 50 de ani de la ridicarea si prima sfintire a bisericii din satul copilariei, va avea loc o a doua sfintire, duminica, 2 octombrie.
am facut o mica documentare si vreau sa o impartasesc cu voi. portile bisericii si ale caselor din sat vor fi deschise pentru oricine doreste sa fie prezent la acest eveniment important pentru istoria comunitatii.
“Cu aproximativ 150 de ani ȋn urmǎ, la poalele dealului Holm, pe malul Zahornei, se ȋntindea un sat de țǎrani rǎzeși, numit Strȃnghi. Boierul pe a cǎrui moșie se aflau casele acestora, a dorit eliberarea terenului, așa cǎ i-a mutat ȋntr-o zona ȋnvecinatǎ, numitǎ “Valea cu soci” sau “Valea socilor”.
Odatǎ cu mutarea caselor a avut loc și mutarea bisericii din Strȃnghi ȋn noul sat, deoarece țǎranii nu aveau un locaș de cult ȋn care sǎ se roage sau vreun cimitir ȋn care sǎ-și ȋngroape morții. Din cauza faptului cǎ aceasta era o bisericǎ micuțǎ, neȋncapatoare, din lemn, friguroasǎ pe timpul iernii și nesigurǎ ȋn timpul ploilor, ȋn jurul anului 1920, s-a hotǎrȃt construirea uneia noi. Din comitetul decizional au fǎcut parte, alǎturi de preotul Gavriluț: Neculai Movileanu, Anghelache Popovici, Matei Dascălu, Grigore Liciu, Gheorghiţă Movileanu, Constantin Jora, Ermil Secarǎ, Dumitru Melinte, Vasile Melinte, Neculai Diaconu, Gheorghe Melinte, Constantin Melinte, Dumitru Fuioagǎ, Gheorghe Fuioagǎ, Vasile Fuioagǎ, Ion Diaconu și alții. Aceștia au fost și primii care au contribuit la construirea noii biserici.
Ȋn anul 1925 s-a hotărât amplasarea pietrei de temelie, iar procesul de construcție a durat pȃnǎ ȋn anul 1956. Localnicii au donat fiecare cȃte “un picior” de piatrǎ, adusǎ din stȃnca de la Șerbesti. Între zidari îi amintim pe Caru Zanii şi pe Toader Gheroghiu, căruia i se datorează stilul arhitectural al caselor din sat, cu pridvor şi cămară.
Până în anul 1938, construcţia a fost numai din piatră. Apoi a început ridicarea clădirii din cărămidă. Toader Ciocodan, un meşter priceput şi cunoscut din zonă, a făcut 50.000 de cărămizi pe islazul satului Soci, pe care localnicii le-au cărat apoi la biserică. Cu toate greutăţile razboiului, construcţia bisericii a înaintat, iar în anul 1941 s-a făcut acoperişul din tablă. După 1950, a venit în sat meşterul Constantin Mihăilescu. El a ridicat şi pictat catapeteasma şi a construit din cărămidă bolta şi turnul-clopotniţă, acoperit şi el cu tablă. Deşi nu era sfinţită, din 1952 au început să se ţina slujbele în noua biserică, iar morţii au început să fie îngropaţi în curtea bisericii în noul cimitir, mai tarziu, în anul 1977. Dar, în continuare există săteni care au locul de veci al bunicilor sau al părintilor în vechiul cimitir şi încă mai au loc înmormântări şi acolo.
În anul 1956 construcţia a fost finalizată şi s-a făcut sfinţirea noului locaş de cult din satul Soci, pe data de 18 august, de către Preasfinţitul Teofil – Episcop de Roman. Din anul 1956 până în 1983, preot paroh a fost Eugen Grigoriu, iar din 1983 până în 2006 slujitor a fost preotul Neculai Văideanu.
Pe timpul pastoraţiei părintelui Văideanu, s-a construit casa prăznicară, s-au sculptat strane noi, iar biserica a fost pictată atât la interior cât şi la exterior, în cele 47 de ocniţe cu sfinţi, de către pictorul Alexandru Muraru. Totodată, a fost turnat şi un nou clopot. Cel din vechea biserică, se spune că era foarte mare şi avea o rezonanţă foarte bună, dar s-a fisurat şi nu mai suna la fel de bine, aşa că a fost topit pentru a se turna un altul. Noul clopot se află în turnul bisericii de aproximativ douăzeci de ani. Toate acestea au fost realizate cu ajutorul sătenilor. Din comisia parohială au facut parte: Vasile Liciu, Iorgu Melinte, Gheorghe (Gogu) Movileanu, Mihai Fuioagă, Gheorghe Fuioagă, Petru Jora, Laurenţiu Melinte şi alţii.
Biserica din satul Soci poartă hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, iar actualul preot paroh este Ionuţ Hulpoi, din noiembrie 2006. În ultimii ani s-au efectuat lucrări de modernizare a sistemului de încălzire, prin montarea unei centrale termice pe combustibil solid, odată cu instalarea de calorifere nu doar în biserică, ci şi în casa prăznicară. S-a realizat racordarea la reţeaua de apă curentă, au fost reamenejate aleile de acces, s-a îmbunătăţit izolarea termică a bisericii prin montarea de parchet laminat. O parte dintre obiectele bisericeşti au fost reînnoite prin donaţiile făcute de enoriaşi. De asemenea s-au făcut modernizări şi în casa prăznicară prin dotarea cu mobilier de bucătărie, aragaz cu butelie, veselă nouă şi altele.
Situat aproape de ieşirea din sat spre Bordea, locaşul este înconjurat de brazi, oferind o stare de linişte şi izolare faţă de agitaţia şi grijile cotidiene. Satul Soci este un loc potrivit pentru descoperirea trecutului glorios al Moldovei, datorită faptului că se află în apropierea Văii Albe, unde istoricii spun că Ştefan cel Mare şi Sfânt a luptat cu turcii (există şi o mică fântână săpată de voievod). Oamenii locului sunt mândri de trecutul zonei, astfel se explică şi faptul că în una din ocniţele exterioare ale bisericii, unde sunt pictate chipurile a 47 de sfinţi, se află şi chipul Domnului Moldovei. De altfel, chiar numele comunei căreia aparţine satul, este Ştefan cel Mare.”
ce am facut? am aparut pe vreo pagina de ziar? noul meu iubit e vreun varciulica sau pepica? din cate stiu eu (cea cu mintea ingusta), niciuna dintre variantele de mai sus. si stiu ca cei care se uita ca viteii la poarta noua ma cunosc, dar nu au suficienta vointa sa intre in vorba.
