mutza

astazi am vrut sa ies din rutina zilnica (dormit, trezit, mancat, dormit etc etc) si m-am tinut de tata sa ma ia cu el la bacau sa nu spun ca nu am facut nimic vara asta. si cum oamenii din piatra s-au cam saturat de mine (zic eu ) m-am dus acolo sa ii plictisesc pe altii cu prezenta mea
nu mai spun ca m-am trezit la 5 dimineata pentru acest “road trip”, cum ii spune cineva…si pana pe la 12 am cam dormit pe mine, desi mi-am incercat norocul cu o cafea. la mine efectul e invers.
dupa ce m-am invartit un pic prin marele si minunatul mall, m-am intalnit cu un veeechi prieten, pe care nu il vazusem niciodata inainte i se zicea “pen-friend”, al meu era “keyboard-friend” acum a ajuns la stadiul de “real friend” dupa vreo 6-7 ani de la primul “sal. cf?” numele lui este Florin si mi-a scris niste poezii tare frumoase in tineretile noastre (ha! te dau de gol! ).
dupa cateva minute a aparut si Roxalia, o domnitza pe care o respect foarte mult, care mi se pare extrem de frumoasa si al carei mod de a scrie ma incanta. si mi-e si mai draga acum ca e “dodoloatza” (insarcinata, pentru necunoscuti). va avea o fititza! nu ma asteptam sa fie chiar atat de prietenoasa si deschisa incat sa accepte sa ne vedem, dar a intrecut asteptarile si tare bine-mi pare ca ne-am cunoscut. imi pare rau ca nu am niste poze. poate data viitoare
in concluzie, astazi am avut o zi minunata, in ciuda faptului ca am fost foarte matinala, iar drumul dus-intors piatra-bacau m-a obosit rau de tot. dar as repeta faza de azi. pentru ca am cunoscut 2 oameni de nota 20. oameni cu suflet mare mare, cu ochi stralucitori si zambet care iti sterge incretiturile de pe frunte.
thank you!

daca tot ma plictisesc asa rau, am inceput sa-mi fac quiz-uri. peste tot. unde gasesc un quiz cu un titlu funny, click click click
si ia uite mah ce zice asta despre mine…

da` n-are dreptate. ca n-am castigat nimic doar “pe ochi frumosi” deci nu mai fac de-acum niciun quiz ca is numai baliverne

si sunt cam multi. pachetele, pachetele. am fost cu mama la cumparaturi, aici, la o aruncatura de bat, in singurul super-market de “Doamne-ajuta” din Piatra-Neamt, Kaufland. si dupa 2 zile de stat in casa (health problem) m-au lovit fix in moalele capului: valul de caldura si cretinatatea venita, vezi draga, din strainataturi. si cica din vest, acolo unde se zice ca e lumea civilizata. ei ash… mai civilizati de-atat sunt si cei din jungla.
si-au luat romanii nostri, sa-mi fie cu iertare…italienii nostri, mai bine spus, toate kilele de haur, randul de toale albe si galosii de cauciuc si andiamo la cumparaturi, e? vai, sa nu uit de ochelarii de soare cu insemnele gucci, armani, D&G, LV sau care mai sunt, ca e lumina prea puternica in magazin si le strica vederea! iau ei frumos doua cosuri de la intrare: in primul isi urca cei 3 plozi de 7, 8 respectiv 9 ani si al doilea cica e pentru cumparaturi. cum intra, imediat pe stanga, legumele si fructele. ca sa nu ii incurce cat se plimba printre randurile cu bunatati, lasa cosurile la margine, pe unde in mod normal se circula intens. plozii strigau care mai de care “maaa` voglio banane!”, “uva!! uva!!” (ce naiba inseamna?!) si nu m-am mai chinuit sa mai retin ce mai doreau inimioarele celor mici. intre timp, parintii se ghiftuiau cu piersici, caise, struguri, banane, ca la ei acasa! dar sa puna ceva in cos, pauza. si nimeni nu le zicea nimic. ba mai mult, i-au urmat si altii iar copiii strigau disperati ca vor si aia si aia. asa da parinti! model, ce mai?
totul pe sistem “am venit aicisha sa vedem si noi aicisha ce se intampla aicisha…”.
ne-am facut loc pe langa cosurile lasate la voia intamplarii si printre oamenii foarte interesati de pretul cartofilor, dar care nu intelegeau ce scrie pe eticheta, daca pretul e in euro sau in lei si am mers mai departe, luand in viteza de pe rafturi ce aveam de cumparat, incercand sa ajungem cat mai repede la casa. dar mi-a fost dat sa ma impiedic de alte cosuri goale si de alti hetalieni, frantzuji, spanioliti si ce neamuri mai erau pe acolo, care s-au intalnit cu vechi cunostinte si s-au proptit in mijlocul culoarului pentru a povesti cat de bine si de civilizat e in strainatate. pai si de ce n-ati ramas acolo, fratica, daca tot era asa de bine si de civilizat? civilizati eram si noi, cat de cat, pana sa veniti voi cu aerele voastre de boieri. v-ati ajuns! asa de bine ca va e scarba de locul in care v-ati nascut si va plangeti, dar tot acasa veniti. ma abtin sa mai spun ca nu mai stiti nici limba romana. am si eu rude si cunostinte plecate si in italia, si in germania, si in cipru, si in america. dar nu se poarta asa cand vin acasa pentru cateva zile. dar se pare ca unora li s-a urcat la cap binele de care au dat si se cred buricul pamantului.
…daca stau bine sa ma gandesc, asa e romanul. se plange de orice. daca ii e rau, vai cat de rau ii e. daca ii e bine, de ce vecinului ii e mai bine decat lui? multumiti-va naibii cu ce aveti si pretuiti-va sanatatea. ca puteti sa aveti toata lumea la picioare daca nu aveti sanatate si un pic de omenie. stiu ca am scris randurile astea degeaba si nu le vor citi persoanele potrivite (care probabil nici nu stiu sa citeasca) dar macar am incercat…

stiu ca suna ciudat titlul. dar cu atat mai bine. inseamna ca veti citi in continuare.
ma gandesc de foarte mult timp sa public acest articol pe blog dar pana acum am tot gasit altceva de facut (din pacate sau din fericire).
am langa mine rezerva de gogosi si o cafea. gogosi facute de mama mea. iar de cafea tot de la mama stiu (nu beau zilnic. doar cand imi e pofta sau cand imi amintesc. o data pe saptamana, sa zicem). tot ce e legat de lucrurile practice si de viata in general, de la mama stiu: sa cos, sa gatesc, sa calc, sa respect, sa zambesc, sa plang, sa ma rog, sa iubesc etc. ea este prima persoana pentru care (si datorita careia) scriu randurile acestea. dar daca nu ar fi fost mamaia, nu ar fi fost nici mama mea si cu atat mai putin eu. e foarte greu sa scriu despre ea acum. sa-i dea Dumnezeu zile cu sanatate si liniste. nu pot sa scriu mai mult.
mergand mai departe pe crengutele arborelui, ajung la alta femeie pe care nu am cunoscut-o dar fara de care nu as fi existat: bunica mamei, mama lui mamaie, strabunica mea. si acum urmeaza povestioara cu talc (mai mult sau mai putin, pentru cei care pot sa o inteleaga), pe care o stiu, desigur, tot de la mama nu stiu in ce masura au legatura una cu alta, dar sa vedem…

in jurul anului 1900, intr-un satuc din apropierea oraselului Piatra-Neamt, locuia o copila de 12-13 ani, impreuna cu fratii si parintii sai. intr-o buna zi, copila noastra ia calea Bucurestiului si devine “fata in casa” la un mare boier. timpul trecea si ea se facea tot mai frumoasa (deh, moldoveanca) dar isi vedea de treburile pe care le avea de facut. si i-a picat draga boierului. dar era casatorit si in vremurile acelea nu era usor sa iti lasi familia pentru “alta”. unde mai pui ca lumea avea sa il vorbeasca si sa il judece pe la toate colturile. ei s-au iubit si ea a “ramas grea”. pentru a nu-si compromite statutul, boierul i-a dat jumatate din avere si a trimis-o inapoi la Piatra-Neamt. copila, devenita acum femeie in toata regula, si-a luat fratii din satuc si i-a ajutat sa se realizeze in oras. s-a casatorit si a fost o femeie demna si mandra de realizarile ei si nu a plecat niciodata urechea la ce vorbea lumea.

la fel de demna de statutul ei a fost si sora ei – strabunica mea, singura care a preferat sa ramana la viata pe care s-a obisnuit sa o traiasca, la tara. o viata lunga si sanatoasa, in limitele vremurilor de atunci.

am scris acest articol pentru a-mi arata respectul fata de toate femeile din viata mea (rude) care sunt mandre de alegerile si realizarile lor si fericite cu ceea ce le-a fost dat sa aiba.

pentru: mamaie, mama, matusi si verisoare de toate gradele, de sange sau prin alianta.

deocamdata am incheiat afacerile cu facultatea pe anul asta si am venit acasa sa ma bucur de vacanta. vremea nu e asa de prietenoasa dar vom purta o discutie intensa, presimt! vreau si eu un pic de soare ca sunt alba ca varul!
va spuneam in postarea precedenta ca eram in perioada de practica, la agentia GMP PR. acum am terminat. si parca-mi pare rau, pentru ca m-am simtit “de-a casei” si pentru ca toti s-au purtat foarte frumos cu mine. in mare parte, asta e si treaba unui PR-ist. ii place/nu-i place de cineva, trebuie sa zambeasca si sa vorbeasca frumos. frustrarile le pastreaza pentru el (sau pentru mai tarziu). dar nu cred ca le-am creat probleme colegilor incat sa nu ma suporte. ba chiar i-am ajutat cat mi-a stat in putinta si ceea ce a depins de mine, am facut. cel mai mult mi-a placut sa ma prezint: “sunt Mariuca Nastasiu de la GMP PR” da…nu a durat mult dar a fost foarte frumos. le-am promis celor de acolo ca ii voi mai vizita. dar nu prea curand. cel putin nu in urmatoarele 2 luni ii las sa imi simta lipsa am ajuns acolo datorita verisoarei mele, Nicoleta, careia ii sunt foarte recunoscatoare. intr-o zi, ii voi intoarce ajutorul
acum m-am intors in Piatra Neamt sa imi incarc bateriile. si cine stie pe unde voi mai ajunge si ce activitati voi mai desfasura…
deocamdata am in plan sa imi incurajez prietenii care au examene de admitere sau inca nu au terminat stagiul de practica. mutza e cu voi! si va pupa mama!

i`m working!
e a treia zi de practica la GMP PR. si-mi place. e fun
in prima zi mi-a luat vreo 35 de minute sa gasesc sediul dar m-am descurcat dupa ce i-am torturat bine cu telefoane pe frate-miu si verisoara Nicoleta nu e mare lucru de zis ce fac eu aici. va spun doar ca mancarea e delicioasa ca la mama acasa. si ma impac bine cu toti. zic eu
haidi pa.