continuare la continuare 
**din seria “about me”
mi-am descoperit o noua pasiune analizarea oamenilor. e de ras, stiu 
sau nu 
in cele 2 saptamani din vara trecuta, pe care le-am petrecut in Germania, am cunoscut fel si fel de oameni, de caractere. Manuela (mama nemtzoaica ) avea placerea de a se aseza pe o banca, sau chiar pe marginea trotuarului, in zonele foarte aglomerate sau in fata magazinelor, doar pentru a observa oamenii. se lipsea de rascolitul hainelor in favoarea unui exercitiu de imaginatie, lucru care o relaxa. nu e greu sa privesti oamenii mergand, alergand chiar, ce te solicita mai mult e incercarea de a citi gandurile trecatorilor doar privindu-le chipul. e genul de exercitiu pentru care voi spune “puteti incerca asta acasa” 
bine, impropriu spus acasa go out! plimba-te prin parc, aseaza-te pe o banca, ocheste o persoana si concentreaza-te asupra ei, analizeaza fiecare detaliu, apoi revino si spune-mi cum e. daca e neinteresant, esti probabil normal eu nu prea sunt 
de curand, facand ce am scris mai sus, am observat un lucru comun la majoritatea oamenilor (atentie, nu doar la tineri): castile din urechi. e “cool” sa asculti muzica pe strada. e si mai “cool” sa zambesti in timp ce asculti muzica pe strada. e “mega-cool” (of, Doamne, ce urasc termenii astia!) sa vezi persoane zambind. eu insami ma simt fericita atunci cand observ zambete si nu doar fete morocanoase, incercanate, incruntate. de aici deducem faptul ca muzica e oaza noastra de fericire. indiferent de problemele pe care le ai, ascultand melodia preferata, pentru 3 minute si jumatate cel putin, uiti. uiti ca ai rate de platit, uiti ca te-ai certat cu seful, uiti ca ai facu-o de oaie la vreo ora, uiti ca ai luat vreo nota mica si asa mai departe. in ziua de astazi, muzica a devenit principala modalitate de a te rupe de realitate, fie si pentru o perioada foarte scurta de timp.
fie ca esti observator, fie ca esti cel de sub lupa, continua sa zambesti. poate vei insenina ziua cuiva 
